Astazi a fost eclipsa totala de soare ... Cea mai mare a secolului acesta, spun astrologii. Noi, din pacate, nu am putut-o urmari.
A traversat intreaga Asie de est - India, Nepalul, Bangladesh ul sau China.
A generat tot felul de reactii, de la teama de posibile evenimente nefaste, pana la euforia urmaririi unui asemenea spectacol, atat de rar. Ca orice eveniment iesit din comun, reactiile sunt si ele iesite din comun.
Imi aduc aminte de eclipsa totala de soare din 1999, precedata bineinteles de un adevarat bombardament mediatic in legatura cu catastrofele pe care urma sa le genereze. Eram oarecum speriata atunci - nu mai traisem un asemenea eveniment. M-am deplasat din Bucuresti la Valcea, unul din orasele de unde se putea urmari cel mai bine spectaculosul eveniment astrologic, pe care, in ciuda temerilor, nu il puteam rata.
Si imi amintesc asa: ca m-am distrat de minune impreuna cu prietenii mei timp de cateva zile, cele de "dinainte" si de "dupa" si m-a durut ulterior capul, dar nici acum nu stiu daca a fost pentru ca eclipsa a provocat cine stie ce reactii asupra mea sau pentru ca, in febra momentului, am uitat sa imi pun ochelarii de protectie special achizitionati pentru eveniment.
Una peste alta, mi-ar fi placut sa fiu in Taj Mahal azi de dimineata si sa urmaresc evenimentul in direct. Cu sau fara dureri de cap :)
miercuri, 22 iulie 2009
marți, 21 iulie 2009
Vacanta la Viena
Asadar, saptamana viitoare sunt in concediu. O calatorie la Praga, cu o mica escala la Viena. Stiu deja ceea ce vreau sa vad.
La Praga mai mult intuitiv, este orasul pe care visez sa il vizitez dintotdeauna. Praga si Parisul. La Paris am fost, din pacate m-a dezamagit. Sunt convinsa insa ca la Praga va fi altfel. Veselia ei, culoarea ei, personalitatea ei razbate din fiecare randulet scris de oamenii care au vizitat-o deja.
Cu Viena e altceva. Pentru ca acolo am mai fost. Si mi-a placut atat de mult, incat mi-am propus sa revin. Si nu numai atat.
Mi-a placut atat de mult Viena, incat m-am incapatanat sa las multe locuri nevazute -asa, pentru data viitoare. Vom sta cu totul 3 zile la Viena. Una la dus, doua la intors.
Dar astazi mi-am propus sa vorbesc nu despre ceea ce vreau sa vad, ci despre Viena, asa cum am descoperit-o eu anul trecut.
Viena, orasul muzicii si balurilor fastuase, cu cafenelele ei, cu muzeele si cladirile in cele mai variate stiluri arhitectonice, cu parcurile si gradinile ei numeroase, despre care citisem deja, pe mine m-a impresionat prin oamenii ei si prin atentia acordata fiecaruia dintre ei.
Vazusem mai demult un reportaj la televizor despre o familie de romani cu un copil in scaun cu rotile care hotarase sa se mute acolo pentru ca au considerat ca asa ii ofera baietelului lor o sansa la o cvasinormalitate. Abia atunci am vazut ce vroiau sa spuna.
Pentru ca oamenii aia s-au gandit la fiecare cetatean, si-au construit orasul in asa fel incat fiecare sa aiba acces la tot.
Fiecare statie de metrou are lifturi. Cei in scaun cu rotile pot circula nestingheriti si neinsotiti aproape peste tot.
Intersectiile mari au un soi de aparat care ticaie, pentru orbi. Inutil sa spun ca masinile chiar opresc atunci cand este rosu si ca ei, orbii, nu risca absolut nimic trecand strada. In plus, exista tot soiul de denivelari pe trotuar care reprezinta ceva pentru ei, apropierea intersectiei si alte lucruri, probabil.
La zoo am vazut carucioare pentru copii, mai mari si mai mici. Oboseste prichindelul, pac, il sui in carucior vreo juma' de ora si e ca nou. Caruciorul il abandonezi ulterior in numeroasele zone special destinate, si e gata sa preia un alt prichindel obosit.
Sa va mai spun ca sunt toalete la fiecare colt de strada? Ca sunt banci peste tot, chiar si in locurile mai putin frecventate de turisti? Sau ca, in ciuda preturilor extrem de piperate la obiectivele turistice, cei care nu au bani au totusi o alternativa? Adica, nu pot vizita Schönbrunn-ul, dar am acces la gradinile mari ale palatului si la holurile din care imi pot face totusi o idee despre viata vremurilor demult apuse ale imperiului. Si tot asa.
Ma asteptam sa gasesc oameni rigizi si crispati, am descoperit oameni prietenosi si dispusi sa te ajute. Oameni care stau si iti explica pana ai inteles si daca nu ai inteles sunt dispusi sa se intoarca din drumul lor ca sa iti arate pe unde trebuie
sa o iei tu.
O sa incerc si o postare mai practica, de genul unde sa mergi si ce sa vezi la Viena, dar asta mai tarziu.
La Praga mai mult intuitiv, este orasul pe care visez sa il vizitez dintotdeauna. Praga si Parisul. La Paris am fost, din pacate m-a dezamagit. Sunt convinsa insa ca la Praga va fi altfel. Veselia ei, culoarea ei, personalitatea ei razbate din fiecare randulet scris de oamenii care au vizitat-o deja.
Cu Viena e altceva. Pentru ca acolo am mai fost. Si mi-a placut atat de mult, incat mi-am propus sa revin. Si nu numai atat.
Mi-a placut atat de mult Viena, incat m-am incapatanat sa las multe locuri nevazute -asa, pentru data viitoare. Vom sta cu totul 3 zile la Viena. Una la dus, doua la intors.
Viena, asa cum am descoperit-o anul trecut
Dar astazi mi-am propus sa vorbesc nu despre ceea ce vreau sa vad, ci despre Viena, asa cum am descoperit-o eu anul trecut.
Viena, orasul muzicii si balurilor fastuase, cu cafenelele ei, cu muzeele si cladirile in cele mai variate stiluri arhitectonice, cu parcurile si gradinile ei numeroase, despre care citisem deja, pe mine m-a impresionat prin oamenii ei si prin atentia acordata fiecaruia dintre ei.
Vazusem mai demult un reportaj la televizor despre o familie de romani cu un copil in scaun cu rotile care hotarase sa se mute acolo pentru ca au considerat ca asa ii ofera baietelului lor o sansa la o cvasinormalitate. Abia atunci am vazut ce vroiau sa spuna.
Pentru ca oamenii aia s-au gandit la fiecare cetatean, si-au construit orasul in asa fel incat fiecare sa aiba acces la tot.
Fiecare statie de metrou are lifturi. Cei in scaun cu rotile pot circula nestingheriti si neinsotiti aproape peste tot.
Intersectiile mari au un soi de aparat care ticaie, pentru orbi. Inutil sa spun ca masinile chiar opresc atunci cand este rosu si ca ei, orbii, nu risca absolut nimic trecand strada. In plus, exista tot soiul de denivelari pe trotuar care reprezinta ceva pentru ei, apropierea intersectiei si alte lucruri, probabil.
La zoo am vazut carucioare pentru copii, mai mari si mai mici. Oboseste prichindelul, pac, il sui in carucior vreo juma' de ora si e ca nou. Caruciorul il abandonezi ulterior in numeroasele zone special destinate, si e gata sa preia un alt prichindel obosit.
Sa va mai spun ca sunt toalete la fiecare colt de strada? Ca sunt banci peste tot, chiar si in locurile mai putin frecventate de turisti? Sau ca, in ciuda preturilor extrem de piperate la obiectivele turistice, cei care nu au bani au totusi o alternativa? Adica, nu pot vizita Schönbrunn-ul, dar am acces la gradinile mari ale palatului si la holurile din care imi pot face totusi o idee despre viata vremurilor demult apuse ale imperiului. Si tot asa.
Ma asteptam sa gasesc oameni rigizi si crispati, am descoperit oameni prietenosi si dispusi sa te ajute. Oameni care stau si iti explica pana ai inteles si daca nu ai inteles sunt dispusi sa se intoarca din drumul lor ca sa iti arate pe unde trebuie
sa o iei tu.
O sa incerc si o postare mai practica, de genul unde sa mergi si ce sa vezi la Viena, dar asta mai tarziu.
sâmbătă, 18 iulie 2009
Hanescu in finala turneului de la Stuttgart
Un pic off topic. O veste buna : Victor Hanescu e in finala turneului de la Stuttgart, dupa ce l-a invins pe un italian, Fabio Fognini.
Finala o sa fie maine, cu câştigătorul partidei dintre germanul Nicolas Kiefer şi francezul Jeremy Chardy.
Finala o sa fie maine, cu câştigătorul partidei dintre germanul Nicolas Kiefer şi francezul Jeremy Chardy.
vineri, 17 iulie 2009
Promovam, promovam, dar ce?
Citesc aici ca Eurosport si CNN vor difuza o serie de spoturi de promovare turistica a Romaniei. Campania, denumita “Romania - Land of choice”, se va desfasura in perioada august-decembrie anul acesta.
Frumoase intentii ale Ministerului Turismului. Frumoase si costisitoare, bugetul total ridicandu-se undeva la un milion de euro. Ok, sa zicem ca daca aceasta campanie va avea succesul scontat, vor fi money well spent.
Oare? Imi si imaginez valul de turisti aterizati pe aeroporturile noastre, in Bucuresti sa zicem, pentru ca e fruncea. Ma rog, nu neaparat din cauza asta, ci si pentru ca sunt familiara cu aeroporturile din Bucuresti.
Ii si vad asa, veniti in valuri, cum reusesc sa treaca de taximetristii agatati ciorchine in fata aeroportului si, cu putin noroc, cu mai putin de 100 de euro pentru o cursa de 10. Ma rog, informatia asta am luat-o de aici, pentru ca numai vazandu-i asa, simpatici, ingramaditi in fata aeroportului si tabarand pe tine cu eternul "taxi, taxi", i-am ocolit de fiecare data cu gratie. Prefer transportul in comun, cu tot cu problemele lui, despre care poate o sa am chef sa scriu alta data.
Ok, deci au ajuns in Bucuresti, au ajuns si in camera lor de hotel, si incep dragutii de ei sa viziteze. Si viziteaza, viziteaza, se mira de frumusetea peisajului mioritic, la un moment dat poate mananca, poate mai beau si apa, ca deh, caldura mare, mon cher. A venit canicula in Bucuresti.
Care credeti ca ar fi pasul urmator? Nu vreau sa devin plastica in momentul asta, ma intreb numai daca au, dragutii de ei, suficienta imaginatie incat sa isi dea seama ca in Bucuresti pentru a merge la toaleta trebe' sa-ti iei un cico la Mac Do, ca toalete de unde. Si din experienta mea cam asta se intampla peste tot in orasele Romaniei. Cu marea deosebire ca unele nici macar Mac nu au.
Asa ca, revenind, ma intreb daca aceasta campanie de promovare a Romaniei in strainatate nu ar trebui sa inceapa cu construirea a niscai toalete, ca parca nici gropile nu ti se par asa de adanci si nici caldura asa de mare daca ai trecut de hopul cu "eu oare unde ma duc acum?".
Credeti ca vor reveni? E retorica intrebarea, bineinteles. Eu una ma gandesc ca ne vor face o campanie de promovare pe bune. La cunostinte si prieteni. Numita "Romania, tara unde vii cu plosca".
Frumoase intentii ale Ministerului Turismului. Frumoase si costisitoare, bugetul total ridicandu-se undeva la un milion de euro. Ok, sa zicem ca daca aceasta campanie va avea succesul scontat, vor fi money well spent.
Oare? Imi si imaginez valul de turisti aterizati pe aeroporturile noastre, in Bucuresti sa zicem, pentru ca e fruncea. Ma rog, nu neaparat din cauza asta, ci si pentru ca sunt familiara cu aeroporturile din Bucuresti.
Ii si vad asa, veniti in valuri, cum reusesc sa treaca de taximetristii agatati ciorchine in fata aeroportului si, cu putin noroc, cu mai putin de 100 de euro pentru o cursa de 10. Ma rog, informatia asta am luat-o de aici, pentru ca numai vazandu-i asa, simpatici, ingramaditi in fata aeroportului si tabarand pe tine cu eternul "taxi, taxi", i-am ocolit de fiecare data cu gratie. Prefer transportul in comun, cu tot cu problemele lui, despre care poate o sa am chef sa scriu alta data.
Ok, deci au ajuns in Bucuresti, au ajuns si in camera lor de hotel, si incep dragutii de ei sa viziteze. Si viziteaza, viziteaza, se mira de frumusetea peisajului mioritic, la un moment dat poate mananca, poate mai beau si apa, ca deh, caldura mare, mon cher. A venit canicula in Bucuresti.
Care credeti ca ar fi pasul urmator? Nu vreau sa devin plastica in momentul asta, ma intreb numai daca au, dragutii de ei, suficienta imaginatie incat sa isi dea seama ca in Bucuresti pentru a merge la toaleta trebe' sa-ti iei un cico la Mac Do, ca toalete de unde. Si din experienta mea cam asta se intampla peste tot in orasele Romaniei. Cu marea deosebire ca unele nici macar Mac nu au.
Asa ca, revenind, ma intreb daca aceasta campanie de promovare a Romaniei in strainatate nu ar trebui sa inceapa cu construirea a niscai toalete, ca parca nici gropile nu ti se par asa de adanci si nici caldura asa de mare daca ai trecut de hopul cu "eu oare unde ma duc acum?".
Credeti ca vor reveni? E retorica intrebarea, bineinteles. Eu una ma gandesc ca ne vor face o campanie de promovare pe bune. La cunostinte si prieteni. Numita "Romania, tara unde vii cu plosca".
joi, 16 iulie 2009
In asteptarea vacantei
Nu stiu daca mi se intampla numai mie, dar cu vreo 2 saptamani inainte de inceperea vacantei propriu zise, ma simt deja in vacanta. Si ma gandesc cum va fi. Si incep sa fac planuri. O sa merg aici, si acolo, si acolo.
Anul acesta va fi Praga. Plus cateva zile de Viena. Viena, pentru ca am mai fost si imi place. Praga pentru ca sunt sigura ca imi va placea.
Pana una-alta, m-am trezit de dimineata amintindu-mi de o alta vacanta, de acum 2 ani, din Dubai.
Si am regasit si un mail trimis la vremea aceea, cred ca cel mai elocvent cu privire la partea asta de lume.
Iaca si mailul cu pricina (am scos chestiile personale, putine de altfel, pentru ca la momentul ala mi se parea interesant numai ce se intampla in jurul meu):
Dubaiul e absolut uluitor, luxul e la el acasa, cladirile sunt asa cum se vad in poze, impresionante adica, foarte diferite ca arhitectura si totusi exista un foarte bun simt al echilibrului, nimic nu e intamplator, totul e la locul lui, sunt cartiere de case micute, cochete, toate la fel, albe, curate, parca scoase din cutie...Sau din faimoasa Lampa a lui Aladin - care, apropo, exista si sub forma de monument (am sa incerc sa o pozez, aici monumentele sunt singurele lucruri mai chicioase pe care le-am vazut pe aici, probabil ca au alta imagine decat avem noi sau nu au inteles conceptul).
Si cartiere de blocuri, impresionant de inalte si fiecare cu personalitatea lui. Apoi sunt faimoasii zgarie-nori, totul arata mai degraba ca in povesti decat ca in ilustratiile de pe net... Trebuie sa vezi ca sa-ti dai seama.
Este impresionanta si vegetatia, totul este VERDE si mentinut asa cu pretul muncii oamenilor, pentru ca in mod normal, aici este desert, numai nisip, si nu pot creste decat palmieri...
Asa cum se intampla in emiratul in care stam noi, un pic mai la sud de Dubai. Aici este (aproape) numai nisip si singurele animale pe care le-am vazut sunt.... camilele. Am fost profund impresionata de imaginea unei camile mancand din ghena , era poza de revista, da' eu nu aveam aparatul la mine. Este un pic frustrant sa te afli aici dupa Dubai, insa, dupa ritmul in care se construieste, sunt absolut sigura ca peste cinci ani locul va fi greu de cunoscut. Rajul ul este un Dubai in devenire, contrastele sunt mari, aici vezi vegetatie luxurianta si ceva mai incolo nu mai creste nimic, decat palmierii desertului... Nisip, foarte mult nisip, si o caldura apasatoare care, combinata cu umezeala, nu te lasa sa stai afara mai mult de 5 minute fara sa-ti fie rau. Vedem totul din masina, nici macar la supermarketul care se afla la 2 minute de locul nostru de cazare nu putem ajunge fara masina.
Cam astea sunt primele impresii din aventura mea in desert... Si cred ca am povestit foarte putin din cate am putut vedea, incepand cu incredibilul aeroport care se intinde pe km cred si unde am vazut mai multe natii si culori decat in pozele din cartile de geografie. Si unde am trait si primul soc al barbatilor imbracati in costumele acelea traditionale, ca niste cearsafuri albe... Acum m-am obisnuit cu imaginea, si cu aceea a femeilor acoperite, si cu contrastele care exista, pentru ca aici nu impune nimeni nimanui cultura lor, asa ca langa o doamna cu fata complet acoperita o alta cu maieu cpoti vedea foarte simplu u bretelute si fusta scurta, si ceva mai incolo, o indianca intr-un anumit costum, cu incaltaminte si pantaloni specifici, pentru ca acum am aflat ca costumele celor din nord sunt complet diferite de cele din sud, ca... In materie de costume, cele singaporeze pentru doamne mi s-au parut o nebunie. Si doamnele in cauza erau super dragute, ce sa spun.
Sunt doar cateva impresii, nu includ partea pamanteana, practica, a lucrurilor, pot insa da o idee despre acele locuri si, poate, apetitul pentru a le vedea.
Mie sigur mi s-a facut dor.
Anul acesta va fi Praga. Plus cateva zile de Viena. Viena, pentru ca am mai fost si imi place. Praga pentru ca sunt sigura ca imi va placea.
Pana una-alta, m-am trezit de dimineata amintindu-mi de o alta vacanta, de acum 2 ani, din Dubai.
Si am regasit si un mail trimis la vremea aceea, cred ca cel mai elocvent cu privire la partea asta de lume.
Iaca si mailul cu pricina (am scos chestiile personale, putine de altfel, pentru ca la momentul ala mi se parea interesant numai ce se intampla in jurul meu):
Dubaiul e absolut uluitor, luxul e la el acasa, cladirile sunt asa cum se vad in poze, impresionante adica, foarte diferite ca arhitectura si totusi exista un foarte bun simt al echilibrului, nimic nu e intamplator, totul e la locul lui, sunt cartiere de case micute, cochete, toate la fel, albe, curate, parca scoase din cutie...Sau din faimoasa Lampa a lui Aladin - care, apropo, exista si sub forma de monument (am sa incerc sa o pozez, aici monumentele sunt singurele lucruri mai chicioase pe care le-am vazut pe aici, probabil ca au alta imagine decat avem noi sau nu au inteles conceptul).
Si cartiere de blocuri, impresionant de inalte si fiecare cu personalitatea lui. Apoi sunt faimoasii zgarie-nori, totul arata mai degraba ca in povesti decat ca in ilustratiile de pe net... Trebuie sa vezi ca sa-ti dai seama.
Este impresionanta si vegetatia, totul este VERDE si mentinut asa cu pretul muncii oamenilor, pentru ca in mod normal, aici este desert, numai nisip, si nu pot creste decat palmieri...
Asa cum se intampla in emiratul in care stam noi, un pic mai la sud de Dubai. Aici este (aproape) numai nisip si singurele animale pe care le-am vazut sunt.... camilele. Am fost profund impresionata de imaginea unei camile mancand din ghena , era poza de revista, da' eu nu aveam aparatul la mine. Este un pic frustrant sa te afli aici dupa Dubai, insa, dupa ritmul in care se construieste, sunt absolut sigura ca peste cinci ani locul va fi greu de cunoscut. Rajul ul este un Dubai in devenire, contrastele sunt mari, aici vezi vegetatie luxurianta si ceva mai incolo nu mai creste nimic, decat palmierii desertului... Nisip, foarte mult nisip, si o caldura apasatoare care, combinata cu umezeala, nu te lasa sa stai afara mai mult de 5 minute fara sa-ti fie rau. Vedem totul din masina, nici macar la supermarketul care se afla la 2 minute de locul nostru de cazare nu putem ajunge fara masina.
Cam astea sunt primele impresii din aventura mea in desert... Si cred ca am povestit foarte putin din cate am putut vedea, incepand cu incredibilul aeroport care se intinde pe km cred si unde am vazut mai multe natii si culori decat in pozele din cartile de geografie. Si unde am trait si primul soc al barbatilor imbracati in costumele acelea traditionale, ca niste cearsafuri albe... Acum m-am obisnuit cu imaginea, si cu aceea a femeilor acoperite, si cu contrastele care exista, pentru ca aici nu impune nimeni nimanui cultura lor, asa ca langa o doamna cu fata complet acoperita o alta cu maieu cpoti vedea foarte simplu u bretelute si fusta scurta, si ceva mai incolo, o indianca intr-un anumit costum, cu incaltaminte si pantaloni specifici, pentru ca acum am aflat ca costumele celor din nord sunt complet diferite de cele din sud, ca... In materie de costume, cele singaporeze pentru doamne mi s-au parut o nebunie. Si doamnele in cauza erau super dragute, ce sa spun.
Sunt doar cateva impresii, nu includ partea pamanteana, practica, a lucrurilor, pot insa da o idee despre acele locuri si, poate, apetitul pentru a le vedea.
Mie sigur mi s-a facut dor.
miercuri, 15 iulie 2009
Vine canicula, in Bucuresti si nu numai
In continuarea serialului "hai sa panicam poporul cu ziaru' si televizoru'", presa noastra draga s-a hotarat sa se aplece asupra unui alt subiect, la fel de infricosator ca inundatiile care au facut romanii sa inoate in propriile case, in care apa asa, ochiometric, din reportajele lor, nu depasea 30 cm in cel mai rau caz.
Acum aflu ca vine canicula. A si venit, de fapt. Ne vom topi, dupa ce ne-am inecat in propriile case.
In loc sa isi indrepte atentia catre problemele cu adevarat serioase si una dintre ele putea fi legata si de inuntatii, pentru ca multe hectare de teren arabil au fost distruse de ploile de saptamana trecuta, televiziunile au preferat sa o arate pe tanti Mita din Berceni care avea 10 cm de apa intrata in locuinta.
Nu zic ca nu le e greu bietilor oameni, dar nici nu vad asta o stire de mare senzatie, de dat in prime time pe televiziuni care, teoretic, se respecta.
De 2 zile aud numai despre canicula care se va abate asupra noastra, de temperaturi care vor depasi limitele normale, chiar daca nu cu mult, aflu pe masura ce avansez in lectura vreunui articol.
Ok, va fi cald. Nu imi place caldura si recunosc ca ma interesez si eu de temperaturi in general. Dar de temperaturi si atat. Deja stiu ca mai sus de 37 de grade nu imi va fi prea bine. Am retinut si ca trebuie ca in aceste perioade sa ma hidratez, sa evit expunerea la soare intre 11 si 17, sa folosesc creme de protectie si mi-am cumparat si palarie (ma rog, recunosc ca nu prea o folosesc). Nu am nevoie sa mi se repete obsesiv aceste lucruri, de parca e prima vara cand este cald.
Stirea asta a fost repetata bineinteles atata timp cat nu existau altele care sa creeze gradul de panica necesar a fi insuflat in permanenta populatiei. Noroc ca astazi s-au mai intamplat alte evenimente cauzatoare de panica si automat de audienta, precum o alerta de tsunami sau un avion cazut.
Si mai avem si mici evenimente locale, care dau poate si mai bine la marele public, gen demisia Ministrului Sportului sau anularea diplomelor a peste 100 000 de licentiati ai Universitatii Spiru Haret.
Acum aflu ca vine canicula. A si venit, de fapt. Ne vom topi, dupa ce ne-am inecat in propriile case.
In loc sa isi indrepte atentia catre problemele cu adevarat serioase si una dintre ele putea fi legata si de inuntatii, pentru ca multe hectare de teren arabil au fost distruse de ploile de saptamana trecuta, televiziunile au preferat sa o arate pe tanti Mita din Berceni care avea 10 cm de apa intrata in locuinta.
Nu zic ca nu le e greu bietilor oameni, dar nici nu vad asta o stire de mare senzatie, de dat in prime time pe televiziuni care, teoretic, se respecta.
De 2 zile aud numai despre canicula care se va abate asupra noastra, de temperaturi care vor depasi limitele normale, chiar daca nu cu mult, aflu pe masura ce avansez in lectura vreunui articol.
Ok, va fi cald. Nu imi place caldura si recunosc ca ma interesez si eu de temperaturi in general. Dar de temperaturi si atat. Deja stiu ca mai sus de 37 de grade nu imi va fi prea bine. Am retinut si ca trebuie ca in aceste perioade sa ma hidratez, sa evit expunerea la soare intre 11 si 17, sa folosesc creme de protectie si mi-am cumparat si palarie (ma rog, recunosc ca nu prea o folosesc). Nu am nevoie sa mi se repete obsesiv aceste lucruri, de parca e prima vara cand este cald.
Stirea asta a fost repetata bineinteles atata timp cat nu existau altele care sa creeze gradul de panica necesar a fi insuflat in permanenta populatiei. Noroc ca astazi s-au mai intamplat alte evenimente cauzatoare de panica si automat de audienta, precum o alerta de tsunami sau un avion cazut.
Si mai avem si mici evenimente locale, care dau poate si mai bine la marele public, gen demisia Ministrului Sportului sau anularea diplomelor a peste 100 000 de licentiati ai Universitatii Spiru Haret.
duminică, 12 iulie 2009
Ploaia din Bucuresti si isteria de pe micul ecran
A plouat bine in Bucuresti azi noapte. Cu tunete si fulgere, tot tacamul. De dimineata, numai cateva petece de pamant inca ud si una doua-baltoace mai aminteau de dezlantuirea naturii de aseara.
Balconul meu s-a cam inundat, am gasit chiar ratacite o cutie goala de inghetata si cateva coji de cartofi care m-au facut sa ma intreb daca nu cumva vecinii mei folosesc respectivul compartiment al casei pe post de cos de gunoi.
Dar de aici si pana la dezastrul despre care se vorbeste cu patima la teveu e cale foaaarte lunga. Cu siguranta, cateva case s-au inundat, prin Berceni am inteles.
Cu siguranta respectabilii cetateni ai Bucurestiului surprinsi pe strazi la acea ora au regretat decizia acestei plimbari nocturne. Dar pana la adevaratul dezastru strigat in gura mare de presa mai este.
Bineinteles ca m-a sunat mama de dimineata, sa vada ce e cu noi. Bineinteles ca era speriata.
Doamnelor si domnilor care va ocupati de evenimente senzationale, va rugam frumos sa ne lasati parintii sa doarma linistiti, atunci cand este cazul!
Balconul meu s-a cam inundat, am gasit chiar ratacite o cutie goala de inghetata si cateva coji de cartofi care m-au facut sa ma intreb daca nu cumva vecinii mei folosesc respectivul compartiment al casei pe post de cos de gunoi.
Dar de aici si pana la dezastrul despre care se vorbeste cu patima la teveu e cale foaaarte lunga. Cu siguranta, cateva case s-au inundat, prin Berceni am inteles.
Cu siguranta respectabilii cetateni ai Bucurestiului surprinsi pe strazi la acea ora au regretat decizia acestei plimbari nocturne. Dar pana la adevaratul dezastru strigat in gura mare de presa mai este.
Bineinteles ca m-a sunat mama de dimineata, sa vada ce e cu noi. Bineinteles ca era speriata.
Doamnelor si domnilor care va ocupati de evenimente senzationale, va rugam frumos sa ne lasati parintii sa doarma linistiti, atunci cand este cazul!
joi, 9 iulie 2009
Venituri mai mici la buget
In timp ce guvernantii nostri dragi se pozeaza de zor cu cuplul proprietar de "prima casa" in cartierul Colentina, orasul Bucuresti, Agentia Nationala de Administrare Fiscala anunta scaderea a veniturilor bugetare in primul semestru a acestui an.
Mai multe detalii gasiti aici.
Mai multe detalii gasiti aici.
miercuri, 8 iulie 2009
Prima casa sau prima teapa?
Aud ca a inceput deja nebunia "primei case". Colegi, prieteni, cunoscuti, se intereseaza de zor despre aceasta ultima gaselnita a guvernului.
Ziarele ni-i prezinta pe fericitii primi castigatori ai programului.
Asadar:
apartament in Colentina
credit de 51.500 euro, avans 3000
rata 307 euro
Prima casa sau prima teapa? Numai timpul poate sa ne spuna... Insa avand in vedere rata somajului in crestere, ultimele previziuni cu privire la scaderea economica si multe alte vesti "bune" din ultimul timp, cred ca raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat unul singur.
Ziarele ni-i prezinta pe fericitii primi castigatori ai programului.
Asadar:
apartament in Colentina
credit de 51.500 euro, avans 3000
rata 307 euro
Prima casa sau prima teapa? Numai timpul poate sa ne spuna... Insa avand in vedere rata somajului in crestere, ultimele previziuni cu privire la scaderea economica si multe alte vesti "bune" din ultimul timp, cred ca raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat unul singur.
luni, 6 iulie 2009
Si am fost in week-end la Predeal...
La nunta. Fumoasa nunta. Ne-am simtit minunat... Iar eu mi-am adus aminte de facultate. Si mi-am dat seama ca sunt mai bine de 10 ani de atunci. Deh, trece timpul.
Am stat la o pensiune care se cheama Eden si pe care o recomand. Am mancat la o terasa care se cheama "Casa Taraneasca", tot in Predeal. Recomand.
M-am intors in Bucuresti. Nu recomand.
Am stat la o pensiune care se cheama Eden si pe care o recomand. Am mancat la o terasa care se cheama "Casa Taraneasca", tot in Predeal. Recomand.
M-am intors in Bucuresti. Nu recomand.
miercuri, 1 iulie 2009
Aventuri in Bucuresti (II)
Ajung asadar la Grozavesti. Urc scarile - dupa cum povesteam, scarile rulante de la metrou sunt in reparatii pana in 2011 - si ajung in marele santier din zona maretului pod.
Aici nu e placuta cu termen de finalizare... Pot face insa un calcul mental. Daca repararea unor scari rulante poate dura 2 ani, oare cat dureaza constructia unui ditamai podul? Nu stau sa raspund la asemenea intrebari. M-ar apuca prematur durerea de cap.
De care nu scap, oricum. Pentru ca in fiecare dimineata este o noua surpriza. Care nu se compara oricum cu cea din ACEA dimineata, in care am descoperit ca bulevardul Vasile Milea este inchis circulatiei si, ca sa ajung la serviciu trebuie sa trec printr-o zona cu pietre din acelea mari, de nu mai sunt nici pe la tara. Pe langa nenumarati caini comunitari, cu care nu am nimic, dar de care imi e frica. Pentru ca in final sa vina hopul cel mare: trecutul strazii, o strada mica, amarata, dar singura care asigura legatura intre ditamai cartierul Militari si restul orasului.
Claxoanele masinilor, exclamatiile muncitorilor care au inceput deja ziua de lucru intr-unul dintre multele cladiri in constructie pe langa care trec sunt deja amanunte. Nici macar nu merita sa le mentionez.
Dupa ce trec de zona sus mentionata, ma simt norocoasa. Mai ales daca reusesc sa o fac cu o intarziere mai mica de 10 minute si mai am puterea sa zambesc in timp ce rostesc un salut anemic.
Aici nu e placuta cu termen de finalizare... Pot face insa un calcul mental. Daca repararea unor scari rulante poate dura 2 ani, oare cat dureaza constructia unui ditamai podul? Nu stau sa raspund la asemenea intrebari. M-ar apuca prematur durerea de cap.
De care nu scap, oricum. Pentru ca in fiecare dimineata este o noua surpriza. Care nu se compara oricum cu cea din ACEA dimineata, in care am descoperit ca bulevardul Vasile Milea este inchis circulatiei si, ca sa ajung la serviciu trebuie sa trec printr-o zona cu pietre din acelea mari, de nu mai sunt nici pe la tara. Pe langa nenumarati caini comunitari, cu care nu am nimic, dar de care imi e frica. Pentru ca in final sa vina hopul cel mare: trecutul strazii, o strada mica, amarata, dar singura care asigura legatura intre ditamai cartierul Militari si restul orasului.
Claxoanele masinilor, exclamatiile muncitorilor care au inceput deja ziua de lucru intr-unul dintre multele cladiri in constructie pe langa care trec sunt deja amanunte. Nici macar nu merita sa le mentionez.
Dupa ce trec de zona sus mentionata, ma simt norocoasa. Mai ales daca reusesc sa o fac cu o intarziere mai mica de 10 minute si mai am puterea sa zambesc in timp ce rostesc un salut anemic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)